Carismă sau competență? Despre limite în medicină

Știu un personaj cu o carismă și o prestanță foarte convingătoare. ”Las’ că îți zic eu exact ce e. Niciun semn de întrebare nu am.” Cu o radicalitate în vorbire care m-ar convinge și pe mine… dacă nu aș fi medic. Pentru că funcționează. Dacă mai e și bărbat nițel mai în vârstă (să aibă câteva fire albe de păr), gata, argumentul e făcut. Toate probleme sunt lămurite, pacientul e convins, capătă încredere în medic.

Vi se pare științific însă să asculți de medic doar pentru că vă convinge prin prestanță? Eu nu zic că nu are dreptate. Zic doar că mi se pare greșit să iei o decizie bazată pe impresia pe care ți-o lasă un medic și nu pe informațiile pe care le-ai primit.

Luați-mă pe mine: femeie tânără și mai am și față de copil. Pot să îmi bat gura o oră întreagă despre boală, tratament, ce ar trebui să facă și la ce să aibă grijă că nu conving pacientul la fel de bine. Mai ales când am învățat că trebuie să verifici totul, să sufli și în iaurt, că nu știi unde se ascunde o boală serioasă. Majoritatea bolnavilor nu au însă nevoie de argumente, au nevoie să aibă un șef în doctor care să le dea ordine, ei să le execute și gata, va fi bine.

M-a tulburat recent o astfel de experiență și de aceea simt nevoia să vorbesc despre asta. Pentru că medicul de care vorbesc și-a depășit nu mult, ci foarte mult competența. Dar e foarte convingător, pacienții îl caută gârlă și nu își pun problema că poate nu primesc cel mai bun tratament. În nici un caz cel de ultimă oră. Eram acolo pe post de învățăcel la un curs postuniversitar și nu neg, informația din curs a fost bună. Dar m-am îngrozit când am văzut pe lângă curs, cu ce nonșalanță dădea indicații ce țin de cu totul altă specialitate. La cât de mult am învățat pe specialitatea mea, la cât de departe am ajuns față de principiile de medicină generală învățate în facultate, în momentul când identific o boală care nu ține de reumatologie, mi se pare cea mai bună conduită să trimit pacientul la specialistul în acea ramură a medicinii. Nu să mă apuc eu să prescriu tratament bazat pe noțiunile generale de medicină învățate acum 4 ani, sau să citesc în 5 minute un protocol de tratament și să îl aplic fără să știu toate miile de noțiuni din spatele lui. Nu știe pacientul cât de mult se poate modifica protocolul de tratament în 4 ani, dar e de ajuns că eu știu.

Problema e că pacientul neștiutor tratează medicul într-o anumită măsură ca pe mecanic: dacă tot am venit la tine, te rog să rezolvi toate probleme pe care le găsești.

– Doamna doctor, nu îmi dați ceva și pentru constipație? Așa de rău mă supără și să știți că mănânc multe fibre. Nu e de la asta.

– Eu nu vă pot zice de ce nu aveți scaun. Trebuie să mergeți la specialist, la gastroenterolog. Să vadă de ce anume aveți probleme, să vă verifice. Și el știe cum e mai bine să vă tratați.

– Am luat de la farmacie produsul X. Oare e bun?

– Vă repet, nu eu pot spune asta, trebuie să mergeți la specialist. Dacă se ascunde ceva în spatele constipației? Dacă luați doar simtomatic un laxativ se poate ascunde o problemă mai gravă. Vă dau trimitere să mergeți la specialist.

Dacă vi se întâmplă să primiți indicații de la un medic pentru o boală complet diferită față de competența acestuia, ar trebui să ridicați un semn de întrebare. Nu zic că medicul nu are dreptate, sau că tratamentul prescris nu e bun. Spun doar că trebuie ridicat un semn de întrebare și trebuie verificat până a capăt dacă conduita este bună. Sunt și excepții de la regula asta, cum e la afecțiuni ușoare fără risc vital. De exemplu să primiți paracetamol dacă sunteți răciți, sau o cremă cu uree dacă aveți pielea foarte uscată este ok. Dar pentru orice ar putea să implice funcția unui organ sau care ar putea ascunde un cancer, ar trebui investigat și tratat de specialist. De exemplu durerile de burtă interpretate ca gastrită pot foarte bine să fie doar atât și e ușor de tratat în zilele noastre, dar ar putea ascunde un ulcer gastric. Orice medic se poate aventura să vă prescrie un inhibitor de pompa de protoni cum e omeprazolul și vă trec durerile. Ați fi mulțumit, nu? Mai mult, dacă după câteva luni revin durerile țineți minte tratamentul, îl repetați și sunteți fericiți că nu vă mai bateți capul cu doctorii… dar dacă după 2-3 ani descoperiți că aveți un ulcer gastric malign… pe cine veți da vina? Pe medic, chiar dacă o parte din responsabilitate e și a pacientului. E prea greu pentru mintea umană să își asume responsabilitatea pentru așa ceva, va căuta automat un țap ispășitor. Puteți da vina pe sistem și într-o măsură ați avea dreptate. Dar educația medicală e prea importantă să nu o avem. Și dacă nu avem un sistem de învățământ care să ofere minime cunoștiințe în această direcție riscăm să greșim grav. Riscăm să interpretăm ce citim pe internet după cum ne convine nouă sau după cine e mai convingător. Unde e știința aici?

Noi suntem 100% responsabili pentru viața noastră. Nimeni altcineva nu e. Pentru ce ne merge bine, pentru ce ne merge rău. Și o responsabilitate este educația. Dacă școala nu ne oferă suficientă, e responsabilitatea noastră să o suplinim. Într-un fel am decis să țin acest blog tocmai pentru că tema e aproape de inima mea, cred că maaaaarea majoritate a problemelor din ziua de astăzi s-ar rezolva dacă am avea o educație de calitate. Așa că vreau să împărtășesc din cunoștiințele mele într-un mod cât mai ușor de înțeles.

Important de știut: Guta

Există numeroase surse pe internet unde puteți găsi ce este guta, de ce apare și cum trebuie tratată. Așa că nu mă voi ocupa în acest articol cu reinventarea roatei.

În schimb vreau să explic pacienților mai în detaliu anumite aspecte importante pe care, poate din cauza volumului mare de informații, aceștia nu le internalizează așa cum ar trebui.

Mi s-a întâmplat să consult pacienții cu gută, care s-au prezentat în atac acut, cu artrită importantă și dureri chinuitoare, care știau că au acest diagnostic, dar care au considerat că s-au vindecat și că nu mai trebuie să se urmărească:

– Ați mai avut vreodată asemenea dureri, să vi se umfle și să se roșească articulația peste noapte ?

– Aaaa, da. Apoi… am mai avut acum vreo 3 ani. Dar am luat tratament doamna doctor și mi-a trecut.

– Bun. Dar acum, mai luați ceva?

– Păi nu. Ce să iau? Am luat atunci.

– Dar vă mai verificați așa, din când în când acidul uric?

– Da’ v-am zis doamna doctor că am luat acu 3 ani tratamentul. Și atunci am făcut și acidul uric. Și era bun.

– Dar în toți acești 3 ani v-ați mai făcut vreodată analizele să vedeți cum stați ? Așa, de curiozitate să știți dacă mai e bun.

– Nu. Că mi-a trecut.

Sigur că v-a trecut artrita de atunci, și mă bucur că ați fost bine 3 ani căci atacul acut de gută este deosebit de dureros. Dar poate nu ați realizat atunci totuși ce trebuie dumneavoastră să faceți ca pacient. Și cum să nu mai ajungeți din nou în dureri. Și poate și mai important, ce impact are această boală asupra corpului, cum anume vă pune la risc.

Dacă ați avut vreodată un atac de gută înseamnă că această boală vă va urmări toată viața. Sună sumbru, dar lucrurile nu stau așa de rău cu această afecțiune. Spre deosebire de multe altele din reumatologie, aceasta chiar poate fi considerată ”vindecată” atâta timp cât pacientul se păzește să nu recadă. Trebuie urmărită și avut grijă mereu, dar nu ar trebui să vă sperie asta, pentru că efortul depus este minim odată ce îl înțelegeți. Guta nu e o condamnare, dar nici nu trebuie ignorată. 

Trebuie să știți că, dacă ați făcut această boală, corpul dumneavoastră are undeva o problemă în circuitul acidului uric. Cauza cea mai frecventă e un polimorfism genetic. Ați căpătat la naștere un grup de gene care nu sunt cele mai grozave așa că nu se descurcă în a elimina surplusul de acid uric din corp. Și dacă aveți și un stil de viață care implică anumite mâncăruri bogate în carne, ați adăugat picătura care a vărsat paharul. Gutei i se spunea boala regilor sau că e o boală nobilă. Poate pentru că în familiile nobile exista un probabilitate mai mare de consangvinitate care crește riscul de boli genetice, poate pentru că își permiteau să manânce mai multă carne.

Încă o chestie importantă, acidul uric provine din degradarea purinelor, pe care le găsești în celule. Ghici ce. Și trupurile noastre sunt făcute din celule. Așa că e posibil să aveți cel mai sărac în purine regim de pe planetă, se prea poate ca cele eliberate din propriile celule să fie suficiente pentru apariția bolii.

Ok, deci m-am pricopsit cu boala asta pe viață. Grozav. Acum ce fac?

  1. La atacul acut de gută te prezinți la medic, chiar dacă ai mai avut episoade, pentru că înseamnă că boala nu este bine ținută sub control și ai nevoie de ajutor să te întorci pe calea cea bună. Dacă ai mai avut un atac de gută în trecut și ai fost la medic, preferabil ai fost instruit ce să faci în primele ore de durere, respectiv intervenția terapeutică în primele 12 ore de la începerea durerii dă cele mai bune rezultate. Aș reproduce aici acel instructaj dar nu vreau să cad într-o capcană foarte periculoasă. Motivul principal pentru care trebuie să mergem la medic și nu să luăm pastilele pe care le-a luat vecinul de la 3 așa cum i-a zis lui doctorul, este faptul că medicamentele pot avea contraindicații. Se poate ca pilula luată de vecin să vă facă tocmai dumneavoastră mult rău. Riscul e mic, medicamentele din gută sunt de obicei sigure și eficiente. Dar dumneavoastră v-ați asuma riscul să vă distrugeți corpul doar ca să economisiți un drum la medic? Fie că da, fie că nu, eu nu voi cădea aici în capcana de a reproduce recomandările clasice pentru atacul acut de gută. Nu pe blogul meu, nu cu acordul meu. Schema de tratament este INDIVIDualizată, nu citită de pe net și cumpărată de la farmacie.
  2. Ții regim scăzut în purine și te hidratezi corespunzător. Sigur, s-ar putea doar regimul să nu fie suficient, dar e de preferat să dăm mai puțin medicament (ceva care e străin corpului) decât să ignorăm complet alimentația. E simplu: mai puține purine ingerate, mai puțin acid uric în corp. Acest regim ar trebui să îl primiți de la medic încă de la primul atac de gută. Acesta nu vă interzice anumite alimente, ci doar vă informează care au conținut ridicat de purine. Așa încât vă veți limita la o porție mai mică din carnea care v-a trezit pofta și veți comanda mai multă salată pentru senzația de sațietate.
  3. Îți urmărești periodic valorile acidului uric. Toată viața. Mai rar dacă ai ajuns la un echilibru de regim +/- tratament. La început vă poate fi recomandat la 2-4 săptămâni, după ce se normalizează la 3 luni, și la 6-12 luni dacă se menține constant la valorile dorite. Atenție, am spus valori dorite și nu normale pentru că depinde care e ținta stabilită cu medicul. În unele cazuri poate fi necesară o valoare mai mică decât limita de sus a normalului.
  4. Eviți factorii care pot precipita un atac de gută. Aceștia sunt:
    • consumul de alcool în cantitate mare (practic o beție îți poate declanșa un atac)
    • mesele copioase, bogate în purine (vezi regimul de mai sus)
    • postul (culmea nu?, o scădere mare și bruscă a acidului din sânge va determina mobilizarea cristalelor depozitate în articulație)
    • traumă (loviturile distrug celule, se eliberează în sânge mai multe purine)
    • intervenție chirugicală (la fel ca mai sus, bisturiul va tăia deci va distruge celule)
    • injecție intraarticulară ( la nivel local, in articulație, orice lucru care ”mișcă” cristalele pot declanșa un atac, cu toate că injecția este un tratament, trebuie să ne asumăm riscul declanșării unui atac. De aceea injectarea se face fie în timpul unui atac [ nu poți declanșa un atac când deja ai unul], fie când pacientul este cu valori bine controlate ale acidului uric de mult timp, când se presupune că toate cristalele din articulație au fost dizolvate de tratament)
    • unele medicamente (informați medicul că aveți acest diagnostic când se pune problema introducerii unor medicamente noi)

În concluzie…  asculți de medic. 😉

Bine bine, dar DE CE?

Cel mai evident răspuns este: ca să eviți durerea. Dar unii pacienți nu vor mai fi motivați după 1-2 ani fără durere să țină regim, să urmeze tratament și să se înțepe periodic să vadă cum stau cu acidul uric. Dacă până acum n-au mai facut atac, poate scapă. Sau poate fac atacuri ușoare, știu deja rapid cum să scape de el și nu își bat capul. Dar ce nu conștientizează, este faptul că, valorile crescute ale acidului uric sunt un factor de risc pentru sănătate indiferent dacă mai ai sau nu atacuri.

Factor de risc pentru ce?

  1. Pentru bolile cardiovasculare. Au început oamenii să conștientizeze că nu e bine să aibă valori crescute ale tensiunii arteriale pentru că le ”face rău la inimă”, sau le ”îmbătrânește vasele”. Hipertensiunea arteriala e un factor de risc pentru boli cardiovasculare. Deci hiperuricemia (valori crescute ale acidului uric) este asemănătoare, într-o anumită măsură, cu hipertensiunea. Nici hipertensiunea nici hiperuricemia nu le ”simți”, dar pe termen lung fac rău. Guta prin hiperuricemie combinată cu inflamația din artrite este un factor de risc independent pentru ateroscleroză. Adică duce la depuneri pe ”țevile” prin care curge sângele, depuneri care pot duce la infarct sau accident vascular cerebral.
  2. Pentru dezvoltarea pietrelelor la rinichi. În articulație, faptul că acidul uric cristalizează este cauza care declanșează atrita… închipuiți-vă că aveți sare între oasele din articulație. În rinichi, pe tuburile pe unde trece urina poate să apară același fenomen. Doar că aici cristalele au loc să crească mai mult, până ajung să fie pietre. Și de aici pornește o cu totul altă boală pe care o las în seama urologilor. Scopul meu, și al dumneavoastră ca pacient, trebuie să fie să prevenim apariția lor.
  3. Pentru insuficiența renală. Deci nu numai pietre la rinichi, ci și în interiorul rinichiului, acidul uric poate să distrugă celulele, astfel încât funcția acestora să devina ”insuficientă”.  Aici uneori mai apare și problema cine a fost primul ? Oul sau găina? Pentru că o insuficiență renală va duce la eliminarea insuficientă a acidului uric, deci acesta rămâne în sânge, ceea ce va duce la insuficiență renală. Ciclu vicios. Dar și în aceste cazuri, respectiv chiar dacă avem deja insuficiență renală, un acid uric crescut va agrava situația, așa că tot trebuie tratat.

Un alt răspuns este protejarea articulațiilor. Guta în timp poate să ”roadă” articulațiile, provoacă găuri în oase ca un șoricel. Dacă întârziem cu anii tratamentul, de la un punct încolo nu mai putem da înapoi. Odată ce osul e găurit și deformat nu există încă (în 2019 cel puțin) soluții pentru a-l repara. Nici chirugical. Ortopedul are soluțiile lui, dar acestea constau în general în diferite forme de protezare. Mai bine prevenim.

Cred că am terminat…. Sper? Hai să vedem dacă am omis ceva important. Mă ajutați cu întrebări?

Presiunea timpului la o consultație decontata CNAS

Toți vor să fie înțeleși. Prea puțini încearcă să înțeleagă ei primii. 

Suntem și noi oameni… Din păcate nu suntem roboți. Chiar dacă asta nu e o scuză pentru un comportament neprofesional, vă rog să vă amintiți asta: Medicii sunt oameni.

Dorința mea cea mai mare este să pot asculta fiecare pacient pe îndelete, să își poată spune toate ofurile că doar așa putem verifica în amănunt problemele de sănătate. Din păcate în condițiile de muncă la stat acest lucru este imposibil de cele mai multe ori. Știu că, ori de câte ori am reușit să fac asta, pacientul a plecat mai liniștit de la mine, mai ușurat psihic, cu mai puține griji. Și s-a văzut asta la control, a venit cu încredere, mi-a urmat tratamentul și a intrat cu zâmbetul pe buze în cabinet. Ba chiar și dacă a doua oară nu am reușit să îi acord la fel de mult timp, nu s-a supărat, a înțeles repede, știa de la prima vizită că dacă e ceva important eu voi avea grijă să îl ascult. Știa că nu va fi repezit sau ignorat. 

Ce vreau să știți e ca la ambulatoriu de stat timpul acordat pe o consultație de reumatologie e de 15 minute. 28 de pacienți în 7 ore. Într-adevăr noi încercăm să programăm consultații noi alternativ cu controale astfel încât să acordăm mai mult timp acolo unde e necesar. Dar timpul oficial e de 15 minute de când intrați pe ușă până când ieșiți pe ușă. Închipuiți-vă  anamneza – partea de povestit ofurile, interviul medicului; examenul obiectiv – dezbrăcare pacient, consultat (în cazul specialității mele trebuie analizat pacientul din vârful capului până la tălpi, oriunde pe corp pot apărea semne relevante pentru diagnostic),  îmbrăcare; citit analize și investigații dacă e cazul, redactat scrisoarea medicală, gândit diagnosticul și gândit tratamentul, scrierea recomandărilor, explicarea diagnosticului si terapiei astfel încât pacientul să le și înțeleagă, să știe ce are de făcut și la ce să se aștepte, realizat toată birocrația legată de consult – înregistrarea în sistemul informatic, semnarea acordului informat in privința consultului, mai nou s-a adăugat și declararea statutului de conducător auto, eliberat rețetă, concediu sau bilet de trimitere sau doar scrisoarea medicală după cum e cazul, semnarea cu cardul de sănătate, validare cu semnătura electronică a medicului… Toate acestea în 15 minute. Vi se pare fezabil?