Posted on

Comunicare empatică… sau prelegere?

Am avut în acest weekend un simpozion de reumatologie din care am ieșit cu creierii fumegând de toate noutățile învățate. Totodată, însă, m-a cuprins un sentiment de frustrare când am realizat cât de greu poate fi să comunici aceste noutăți pacientului și să le transpui în scheme de tratament pe care acesta să le și urmeze.

Din păcate, comunicarea medic-pacient și mai ales empatizarea este încă deficitară în Romania… și nu numai.

Apare următoarea dilemă: cum poți să îi explici unui pacient care a uitat și noțiunile de bază de anatomie dintr-a 11-a concepte complexe dar de înțelegerea cărora poate depinde cursul întregii terapii?

Să fim bine înțeleși, nu îi condam deloc, eu nici măcar nu îmi aminteam că a am făcut un an de economie în liceu, d-apăi să îmi amintesc ce am învățat la materia asta… ??

Cum îi explici ce ai învățat tu, respectiv un întreg tablou:

… când te aștepți ca el să știe măcar asta, cu alte cuvinte noțiuni pe care un medic le consideră elementare, din liceu:

… dar constați că pacientul își amintește mult mai putin:

Ba mai mult, realitatea medicală este de fapt mai complexă decât primul tablou și în continuă “completare”:

Să nu ne simțim neputincioși?

Așa m-am simțit și după ce am văzut emisiunea cu Olivia Steer și Dr. Mihai Craiu. Cum să înțeleagă săraca femeie când nouă ne trebuie 6 ani numai să știm vocabularul medicinii? Cum să înțeleagă ce greutate au studiile pe care le aducea domnul doctor în discuție când eu încă mai am dificultăți în a deosebi un studiu de calitate de unul “subțire”?

Forumurile de medici au bubuit de fraze precum: a lăsat-o mască domnul doctor. Ce bine! Dreptate! … La ce folos, dragi colegi? Voi chiar aveți speranțe că a înțeles altcineva decât noi și poate o mână de alți oameni ? Eu m-am simțit frustrată după emisiune, în niciun caz nu m-am gândit: vai ce bine că a pus-o la punct. Nu… din păcate nu era suficient să vină un doctor tobă de carte în studio. Trebuia să vină un doctor tobă de carte dar care să știe să dezbată empatic. Așa cum la americani înveți la școală cum să îți argumentezi punctul de vedere dar și să îl combați pe cel al oponentului. Să îl faci să se contrazică singur. Dar mai important, să te faci înțeles de toată lumea, inclusiv de “adversar”. În emisiune mi s-a părut că fiecare era în lumea lui. Că amândoi erau foarte agresivi, competitivi și nici nu se gândeau să creeze o cale de comunicare între ei.

Domnul doctor era foarte sigur de valoarea lucrurilor știute de el, și avea completă dreptate. Dar poate ar fi fost mai bine să găsească o cale de comunicare cu interlocutorul și să o convingă inclusiv pe dânsa că a comis erori de judecată decât să prezinte publicului toate argumentele care pentru mintea needucată pot părea ștințifico-fantastice… cel puțin eu asta mi-aș fi dorit de la emisiune. Asta și cineva să remarce că Olivia pornește de la un sentiment matern de nesiguranță, nu de la un argument rațional. Și sigur că este o greșeală. Dar toți suntem conduși în primul rând de emoții mai degrabă decât de raționament (de ce se fumează încă?). Și atunci, nu ar fi necesară o abordare mai complexă decât enumerarea unor argumente medicale?

Oricum, mă bucur că în sfârșit a avut cineva curajul să se așeze în studio lângă Olivia Steer.

Posted on

Carismă sau competență? Despre limite în medicină

Știu un personaj cu o carismă și o prestanță foarte convingătoare. ”Las’ că îți zic eu exact ce e. Niciun semn de întrebare nu am.” Cu o radicalitate în vorbire care m-ar convinge și pe mine… dacă nu aș fi medic. Pentru că funcționează. Dacă mai e și bărbat nițel mai în vârstă (să aibă câteva fire albe de păr), gata, argumentul e făcut. Toate probleme sunt lămurite, pacientul e convins, capătă încredere în medic.

Vi se pare științific însă să asculți de medic doar pentru că vă convinge prin prestanță? Eu nu zic că nu are dreptate. Zic doar că mi se pare greșit să iei o decizie bazată pe impresia pe care ți-o lasă un medic și nu pe informațiile pe care le-ai primit.

Luați-mă pe mine: femeie tânără și mai am și față de copil. Pot să îmi bat gura o oră întreagă despre boală, tratament, ce ar trebui să facă și la ce să aibă grijă că nu conving pacientul la fel de bine. Mai ales când am învățat că trebuie să verifici totul, să sufli și în iaurt, că nu știi unde se ascunde o boală serioasă. Majoritatea bolnavilor nu au însă nevoie de argumente, au nevoie să aibă un șef în doctor care să le dea ordine, ei să le execute și gata, va fi bine.

M-a tulburat recent o astfel de experiență și de aceea simt nevoia să vorbesc despre asta. Pentru că medicul de care vorbesc și-a depășit nu mult, ci foarte mult competența. Dar e foarte convingător, pacienții îl caută gârlă și nu își pun problema că poate nu primesc cel mai bun tratament. În nici un caz cel de ultimă oră. Eram acolo pe post de învățăcel la un curs postuniversitar și nu neg, informația din curs a fost bună. Dar m-am îngrozit când am văzut pe lângă curs, cu ce nonșalanță dădea indicații ce țin de cu totul altă specialitate. La cât de mult am învățat pe specialitatea mea, la cât de departe am ajuns față de principiile de medicină generală învățate în facultate, în momentul când identific o boală care nu ține de reumatologie, mi se pare cea mai bună conduită să trimit pacientul la specialistul în acea ramură a medicinii. Nu să mă apuc eu să prescriu tratament bazat pe noțiunile generale de medicină învățate acum 4 ani, sau să citesc în 5 minute un protocol de tratament și să îl aplic fără să știu toate miile de noțiuni din spatele lui. Nu știe pacientul cât de mult se poate modifica protocolul de tratament în 4 ani, dar e de ajuns că eu știu.

Problema e că pacientul neștiutor tratează medicul într-o anumită măsură ca pe mecanic: dacă tot am venit la tine, te rog să rezolvi toate probleme pe care le găsești.

– Doamna doctor, nu îmi dați ceva și pentru constipație? Așa de rău mă supără și să știți că mănânc multe fibre. Nu e de la asta.

– Eu nu vă pot zice de ce nu aveți scaun. Trebuie să mergeți la specialist, la gastroenterolog. Să vadă de ce anume aveți probleme, să vă verifice. Și el știe cum e mai bine să vă tratați.

– Am luat de la farmacie produsul X. Oare e bun?

– Vă repet, nu eu pot spune asta, trebuie să mergeți la specialist. Dacă se ascunde ceva în spatele constipației? Dacă luați doar simtomatic un laxativ se poate ascunde o problemă mai gravă. Vă dau trimitere să mergeți la specialist.

Dacă vi se întâmplă să primiți indicații de la un medic pentru o boală complet diferită față de competența acestuia, ar trebui să ridicați un semn de întrebare. Nu zic că medicul nu are dreptate, sau că tratamentul prescris nu e bun. Spun doar că trebuie ridicat un semn de întrebare și trebuie verificat până a capăt dacă conduita este bună. Sunt și excepții de la regula asta, cum e la afecțiuni ușoare fără risc vital. De exemplu să primiți paracetamol dacă sunteți răciți, sau o cremă cu uree dacă aveți pielea foarte uscată este ok. Dar pentru orice ar putea să implice funcția unui organ sau care ar putea ascunde un cancer, ar trebui investigat și tratat de specialist. De exemplu durerile de burtă interpretate ca gastrită pot foarte bine să fie doar atât și e ușor de tratat în zilele noastre, dar ar putea ascunde un ulcer gastric. Orice medic se poate aventura să vă prescrie un inhibitor de pompa de protoni cum e omeprazolul și vă trec durerile. Ați fi mulțumit, nu? Mai mult, dacă după câteva luni revin durerile țineți minte tratamentul, îl repetați și sunteți fericiți că nu vă mai bateți capul cu doctorii… dar dacă după 2-3 ani descoperiți că aveți un ulcer gastric malign… pe cine veți da vina? Pe medic, chiar dacă o parte din responsabilitate e și a pacientului. E prea greu pentru mintea umană să își asume responsabilitatea pentru așa ceva, va căuta automat un țap ispășitor. Puteți da vina pe sistem și într-o măsură ați avea dreptate. Dar educația medicală e prea importantă să nu o avem. Și dacă nu avem un sistem de învățământ care să ofere minime cunoștiințe în această direcție riscăm să greșim grav. Riscăm să interpretăm ce citim pe internet după cum ne convine nouă sau după cine e mai convingător. Unde e știința aici?

Noi suntem 100% responsabili pentru viața noastră. Nimeni altcineva nu e. Pentru ce ne merge bine, pentru ce ne merge rău. Și o responsabilitate este educația. Dacă școala nu ne oferă suficientă, e responsabilitatea noastră să o suplinim. Într-un fel am decis să țin acest blog tocmai pentru că tema e aproape de inima mea, cred că maaaaarea majoritate a problemelor din ziua de astăzi s-ar rezolva dacă am avea o educație de calitate. Așa că vreau să împărtășesc din cunoștiințele mele într-un mod cât mai ușor de înțeles.