Mă întorc din concediu cu forțe proaspete, insuflate de întrevederea cu buni prieteni care nu le au nici în clin, nici în mânecă cu medicina. Noi medicii suntem foarte adesea prinși într-o bulă socială. Majoritatea prietenilor mei sunt medici. Drept care avem cu toții opinii similare, date de educația pe care am primit-o. Să stau la o poveste cu o prietenă din liceu din afara acestei bule e o gură de aer proaspăt.
Îmi povestește printre altele vrute și nevrute despre cum a ajuns la medicul de familie cu copilașul ei, cu teama că are infecție urinară. Doctorița respectivă, deși a declarat încă de la nașterea bebeului că nu este pediatru și că îi recomandă să se înscrie pe lista unui astfel de specialist, nu ezită… și doar pe baza relatării mamei, prescrie antibiotic.
“- Păi cum să îi dau antibiotic din prima ? Nici măcar nu l-a consultat, nici măcar o analiză. Ceva!”
Stau și mă gândesc în sinea mea: sunt multe situații în care putem recomanda tratament doar pe relatarea pacientului, mai ales la specialitatea mea care este atât de clinică. Nu mi se pare însă că situația ei ar corespunde, dar nu ține de competența mea așa că îmi țin gura închisă. Dar din continuarea poveștii ei, îmi dau seama cât de mult se bazează pe ceva obiectiv. Ceva „palpabil” care să îi dea certitudinea că ia decizia corectă – o analiză. Bineînțeles că încrederea scăzută în acel medic de familie nu a ajutat, dar după conversația cu ea mi-am dat seama cât de des mă întâlnesc și eu cu pacienți care vor dovezi, vor analize sau investigații imagistice care să le dea siguranță.
Recent, mi-a venit la control o pacientă pentru că o doare în continuare spatele și ea vrea radiografie. Da, a început să facă kinetoterapie. Nu, nu a luat tratamentul medicamentos. Dar s-a gândit ea că totuși și-ar face o radiografie, să vadă ce e, să stea mai liniștită. Îi explic că e foarte posibil să nu se vadă încă nimic. E tânără, durerile ei nu ridică nici un fel de suspiciune, așa că eu nu i-aș recomanda în acest moment vreo investigație imagistică.
“- Atunci mai bine fac un RMN?
– …”
Așa am pățit și cu un pacient trimis de o colegă :
“- Am venit la dumneavoastră să îmi dați să fac niște analize.”
Decizia analizelor e a mea. Ce atitudine e corectă în fața unui pacient revendicativ? El vrea analize, si cu tot consultul meu în super detaliu, în care nu găsesc fărâmă de boală reumatologică și cu toate explicațiile oferite… întrebarea a rămas:
“- Și ce analize trebuie să fac?”
Încă de la facultate, cu multă însistență în anii rezidențiatului și în continuare la congresele la care merg ca specialist, ni se repetă ca o moară stricată: nu solicitați anticorpi fără o bază clinică! Motivul? Cel puțin în bolile noastre reumatologice, anticorpii sunt destul de perfizi. Dacă sunt pozitivi, asta poate însemna mult sau absolut nimic. Dacă nu îi interpretezi într-un context clar clinic și obiectiv, ești pierdut. De exemplu, anticorpii antinucleari pe care sar mulți colegi să îi determine sunt foarte frecvent pozitivi la oameni sănătoși ( la aproximativ 14%, unele studii arată și mai mult).
Revin cu întrebarea: ce atitudine e corectă în fața unui pacient revendicativ? Răspunsul ar putea fi: cu explicatii, atitudine fermă și profesională, să nu cedez tentației de a-i face pacientului pe plac și a-i recomanda ceva ce nu consider necesar. Am această atitudine întotdeauna? Nu. Recunosc că uneori am căutat până am reușit să mă agăț de o fărâmă de justificare clinică pentru a recomanda analiza. Nu sunt mândră de mine, și sper ca odată cu experiența și încrederea în abilitățile mele medicale, să se rărească acest comportament.
Cealaltă întrebare care se cere ridicată ar fi: câtă încredere poți să ai într-o investigație? Ele sunt baza obiectivă a deciziei medicale, normal că avem multă încredere în ele. Dar observ că perspectiva unui medic va fi întotdeauna mai… relativă. Pacienții cel mai adesea se agață de ele ca de o dovadă de neclintit. Nu e chiar așa. Există erori de laborator, mai frecvente decât ați crede, există la ecografii eroarea operator dependentă ( avem și studii care arată, între medici înalt competenți, diferențe semnificative statistic între cum interpretează același caz), există în cazul reumatologiei de exemplu situații în care apar anticorpi pozitivi cu valori crescute pe care însă nu avem voie să îi interpretăm datorită contextului (o boală virală, de exemplu) în care au fost recoltați… lista poate continua.
Prin urmare, nu ar trebui să mire pe nimeni că perspectiva noastră diferă.
