Se încred unii pacienți prea mult în analize?

Mă întorc din concediu cu forțe proaspete, insuflate de întrevederea cu buni prieteni care nu le au nici în clin, nici în mânecă cu medicina. Noi medicii suntem foarte adesea prinși într-o bulă socială. Majoritatea prietenilor mei sunt medici. Drept care avem cu toții opinii similare, date de educația pe care am primit-o. Să stau la o poveste cu o prietenă din liceu din afara acestei bule e o gură de aer proaspăt.

Îmi povestește printre altele vrute și nevrute despre cum a ajuns la medicul de familie cu copilașul ei, cu teama că are infecție urinară. Doctorița respectivă, deși a declarat încă de la nașterea bebeului că nu este pediatru și că îi recomandă să se înscrie pe lista unui astfel de specialist, nu ezită… și doar pe baza relatării mamei, prescrie antibiotic.

“- Păi cum să îi dau antibiotic din prima ? Nici măcar nu l-a consultat, nici măcar o analiză. Ceva!”

Stau și mă gândesc în sinea mea: sunt multe situații în care putem recomanda tratament doar pe relatarea pacientului, mai ales la specialitatea mea care este atât de clinică. Nu mi se pare însă că situația ei ar corespunde, dar nu ține de competența mea așa că îmi țin gura închisă. Dar din continuarea poveștii ei, îmi dau seama cât de mult se bazează pe ceva obiectiv. Ceva „palpabil” care să îi dea certitudinea că ia decizia corectă – o analiză. Bineînțeles că încrederea scăzută în acel medic de familie nu a ajutat, dar după conversația cu ea mi-am dat seama cât de des mă întâlnesc și eu cu pacienți care vor dovezi, vor analize sau investigații imagistice care să le dea siguranță.

Recent, mi-a venit la control o pacientă pentru că o doare în continuare spatele și ea vrea radiografie. Da, a început să facă kinetoterapie. Nu, nu a luat tratamentul medicamentos. Dar s-a gândit ea că totuși și-ar face o radiografie, să vadă ce e, să stea mai liniștită. Îi explic că e foarte posibil să nu se vadă încă nimic. E tânără, durerile ei nu ridică nici un fel de suspiciune, așa că eu nu i-aș recomanda în acest moment vreo investigație imagistică.

“- Atunci mai bine fac un RMN?

– …”

Așa am pățit și cu un pacient trimis de o colegă :

“- Am venit la dumneavoastră să îmi dați să fac niște analize.”

Decizia analizelor e a mea. Ce atitudine e corectă în fața unui pacient revendicativ? El vrea analize, si cu tot consultul meu în super detaliu, în care nu găsesc fărâmă de boală reumatologică și cu toate explicațiile oferite… întrebarea a rămas:

“- Și ce analize trebuie să fac?”

Încă de la facultate, cu multă însistență în anii rezidențiatului și în continuare la congresele la care merg ca specialist, ni se repetă ca o moară stricată: nu solicitați anticorpi fără o bază clinică! Motivul? Cel puțin în bolile noastre reumatologice, anticorpii sunt destul de perfizi. Dacă sunt pozitivi, asta poate însemna mult sau absolut nimic. Dacă nu îi interpretezi într-un context clar clinic și obiectiv, ești pierdut. De exemplu, anticorpii antinucleari pe care sar mulți colegi să îi determine sunt foarte frecvent pozitivi la oameni sănătoși ( la aproximativ 14%, unele studii arată și mai mult).

Revin cu întrebarea: ce atitudine e corectă în fața unui pacient revendicativ? Răspunsul ar putea fi: cu explicatii, atitudine fermă și profesională, să nu cedez tentației de a-i face pacientului pe plac și a-i recomanda ceva ce nu consider necesar. Am această atitudine întotdeauna? Nu. Recunosc că uneori am căutat până am reușit să mă agăț de o fărâmă de justificare clinică pentru a recomanda analiza. Nu sunt mândră de mine, și sper ca odată cu experiența și încrederea în abilitățile mele medicale, să se rărească acest comportament.

Cealaltă întrebare care se cere ridicată ar fi: câtă încredere poți să ai într-o investigație? Ele sunt baza obiectivă a deciziei medicale, normal că avem multă încredere în ele. Dar observ că perspectiva unui medic va fi întotdeauna mai… relativă. Pacienții cel mai adesea se agață de ele ca de o dovadă de neclintit. Nu e chiar așa. Există erori de laborator, mai frecvente decât ați crede, există la ecografii eroarea operator dependentă ( avem și studii care arată, între medici înalt competenți, diferențe semnificative statistic între cum interpretează același caz), există în cazul reumatologiei de exemplu situații în care apar anticorpi pozitivi cu valori crescute pe care însă nu avem voie să îi interpretăm datorită contextului (o boală virală, de exemplu) în care au fost recoltați… lista poate continua.

Prin urmare, nu ar trebui să mire pe nimeni că perspectiva noastră diferă.

De ce la reumatolog?

Am început să lucrez în altă parte, departe de casa în care m-am format, Clinica de Reumatologie din Cluj-Napoca. Și, mai mult, am început să lucrez în sistemul privat.

Fusesem avertizată de alte colegele de diferențe, știam cât de cât ce mă așteaptă. Nu anticipam însă dezamăgirea pe care o voi simți.

Am fost pregătită să tratez boli autoimune și autoinflamatorii. Complicate, fluide și amenințătoare de viață. Acestea afectează și articulațiile, desigur, nomenclatura trebuia să vină de la ceva. Fiind multă confuzie în jurul specialității mele, e absolut de așteptat să se creadă că tratez reumatismul, nu? Și prin “reumatism”, mă refer aici la durerile de care ajungem să ne plângem cu toții pe măsură ce înaintăm în viață, accentuate de efort și/sau de vremea rece și umedă. Dar nu e așa. Acest reumatism se numește artroză, și cu toate că am învățat despre el, nu este o boala autoimună sau autoinflamatorie. Prin urmare, nu intră în aria de expertiză în care am fost instruită.

Nu mă aștept ca omul de rând să știe asta, nu e treaba lui. La clinică, de bine de rău pacienții ajungeau după ce trecuseră deja prin mâna medicului de familie. Erau triați cât de cât.

În privat m-am trezit cu oameni care veneau la mine pentru că așa s-au gândit ei. Pentru că îi doare o articulație și vor ajutor. Nimic mai normal. Dar dezamăgirea mea stă în cât de limitate îmi sunt momentan resursele cu care să îi ajut. M-am specializat în aspecte “high-tech” dar pacienții mă caută cu… cum să le zic… dureri supărătoare dar care nu amenință viața. Nu e nici vina lor dar nici a mea. Frustrarea stă în faptul că pregătirea în specialitate s-a concentrat atât de mult pe boli rare și tratamente de finețe pe care n-am cui să le aplic. Metafora la care mă gândesc e că am învățat să pilotez un avion dar practica în afara clinicii îmi cere să repar scaunul călătorului…

Puține lucruri sunt mai frustrante decât constatarea unor probleme structurale ce țin de relația medic-pacient, mă refer aici la lipsa consilierii de către un medic de familie înainte de a fi programat un consult de reumatologie. A cui e vina… și o putem numi
“vină”?

Presiunea timpului la o consultație decontata CNAS

Toți vor să fie înțeleși. Prea puțini încearcă să înțeleagă ei primii. 

Suntem și noi oameni… Din păcate nu suntem roboți. Chiar dacă asta nu e o scuză pentru un comportament neprofesional, vă rog să vă amintiți asta: Medicii sunt oameni.

Dorința mea cea mai mare este să pot asculta fiecare pacient pe îndelete, să își poată spune toate ofurile că doar așa putem verifica în amănunt problemele de sănătate. Din păcate în condițiile de muncă la stat acest lucru este imposibil de cele mai multe ori. Știu că, ori de câte ori am reușit să fac asta, pacientul a plecat mai liniștit de la mine, mai ușurat psihic, cu mai puține griji. Și s-a văzut asta la control, a venit cu încredere, mi-a urmat tratamentul și a intrat cu zâmbetul pe buze în cabinet. Ba chiar și dacă a doua oară nu am reușit să îi acord la fel de mult timp, nu s-a supărat, a înțeles repede, știa de la prima vizită că dacă e ceva important eu voi avea grijă să îl ascult. Știa că nu va fi repezit sau ignorat. 

Ce vreau să știți e ca la ambulatoriu de stat timpul acordat pe o consultație de reumatologie e de 15 minute. 28 de pacienți în 7 ore. Într-adevăr noi încercăm să programăm consultații noi alternativ cu controale astfel încât să acordăm mai mult timp acolo unde e necesar. Dar timpul oficial e de 15 minute de când intrați pe ușă până când ieșiți pe ușă. Închipuiți-vă  anamneza – partea de povestit ofurile, interviul medicului; examenul obiectiv – dezbrăcare pacient, consultat (în cazul specialității mele trebuie analizat pacientul din vârful capului până la tălpi, oriunde pe corp pot apărea semne relevante pentru diagnostic),  îmbrăcare; citit analize și investigații dacă e cazul, redactat scrisoarea medicală, gândit diagnosticul și gândit tratamentul, scrierea recomandărilor, explicarea diagnosticului si terapiei astfel încât pacientul să le și înțeleagă, să știe ce are de făcut și la ce să se aștepte, realizat toată birocrația legată de consult – înregistrarea în sistemul informatic, semnarea acordului informat in privința consultului, mai nou s-a adăugat și declararea statutului de conducător auto, eliberat rețetă, concediu sau bilet de trimitere sau doar scrisoarea medicală după cum e cazul, semnarea cu cardul de sănătate, validare cu semnătura electronică a medicului… Toate acestea în 15 minute. Vi se pare fezabil?  

Cum te pregătești pentru consultație

Așadar ți-ai făcut o programare?  Bun. Mă bucur că ai grijă de sănătatea ta. Uite la ce ar trebui să te gândești înainte de prezentarea la medic.

  • Vei fi examinat(ă). În funcție de specialitatea la care te prezinți asta înseamnă mai mult sau mai puțin. Precum am povestit în postarea ”La ce să te aștepți de la o consultație medicală, la reumatolog„, la noi va trebui să te dezbraci pentru o examinare completă. Așadar n-ar fi rău să vii în haine comode, ușor de dezbrăcat și îmbrăcat înapoi. Multe paciente venite în dres consideră că îl pot păstra dar nu este adevărat. Așa că poate mai bine evitați acest fel de ciorap chiar dacă e transparent, pentru că eu trebuie să văd cum arată și pielea.
  • Un sfat bun este să vă faceți poze dacă apar modificări vizibile pe corp cum ar fi o erupție pe piele.  Unele dispar până la momentul consultului, atunci o poză ajută mai mult decât o simplă descriere. Sau poate se schimbă în timp și aveți câte 2-3 poze în fiecare etapă. E de un real folos să avem astfel de indicii.
  • Vom povesti de tot istoricul tău. Asta înseamnă toate bolile pe care le-ai avut până acum. Chiar dacă dumneavoastră nu vi se par relevante informații de peste 10 ani,  eu o să vă cer să vă amintiți. Așa că ar fi excelent dacă veniți cu tema făcută. Ideal ar trebui să avem cu toții un dosar în care să păstrăm cronologic sau pe domenii toate documentele medicale primite. Vă rog eu foarte mult, păstrați scrisorile medicale, biletele de externare, orice act medical. Duceți la medicul de familie copii, dar păstrați originalele.

Eu o să vi le cer pe toate. Și chiar dacă în final nu am nevoie de ele, de ce să riscați ? În momentul în care lipsesc pot bloca tot procesul unei consultații eficiente. Sunt medicamente pe care le pot (sau nu) recomanda dacă aveți unele boli în istoric. Eu vă cred când îmi spuneți că vă amintiți exact ce a fost, dar am nevoie de un document scris și parafat, care constituie un act medico-legal pe care să îmi susțin recomandarea.

  • Ar fi absolut ideal pentru prima consultație, sau dacă reveniți după mai mult de 6 luni, să vă prezentați cu un set de analize de sânge deja făcut. Din nou, depinde de specialitate, dar reumatologul nu poate recomanda medicamente de specialitate fără să știe cum stă funcția ficatului, funcția renală, celulele sanguine, glicemia și dacă aveți sindrom inflamator. Acestea se încadrează în așa zisele analize ”uzuale” care pot fi recomandate de medicul de familie (dacă vreți lista exactă a analizelor la care mă refer, le puteți găsi enumerate pe site la secțiunea Resurse pentru pacienți). Sigur, se prea poate la consult să vă fie recomandate și analize speciale, dar întotdeauna avem nevoie de cele obișnuite.
  • Dacă aveți griji și întrebări legate de suferința dumneavoastră, recomand cu căldură să le scrieți pe o hârtiuță sau în telefon mai bine, să nu uitați hârtia acasă. Se prea poate în momentul consultului să le pierdeți din vedere. O să vă pară rău. Și o să vă amintiți la jumătate de oră după ce ați terminat consultația. Vă rog să așteptați pe cât posibil până la sfârșitul consultului înainte de a le adresa, se poate ca în explicațiile mele să vă găsiți deja răspunsul la câteva.

Cam astea sunt lucrurile la care m-am gândit eu că sunt de folos. Aveți și alte sugestii?

La ce să te aștepți de la o consultație medicală, la reumatolog

Mă amuz ori de câte ori se întâmplă asta:

– Acum am să vă rog să vă întindeți pe spate.
Pacientul/a începe o acrobație de a se așeza pe burtă.
– Nu, nu așa, vreau doar să vă întindeți ca în pat.
– Aaaa, ați zis spate și am crezut…

Și încerc să țin minte, ca data viitoare să zic doar: Vă rog să vă întindeți. Dar știu că nu formularea mea e ceea ce îl derutează pe pacient. Ci necunoscutul. Nu știe la ce să se aștepte de la o consultație. Așa că m-am gândit să scriu câteva rânduri despre asta.

Practic o consultație are în mare 3 părți. Povestea. Examinarea. Redactatul documentelor medicale care se suprapune de cele mai multe ori peste explicațiile și recomandările oferite.

E simplu. Prima dată trebuie să povestim despre ce vă supără. De fapt nu, prima dată trebuie să vă rog să semnați minim un document în care vă dați acordul informat pentru consult… Și acordul să vă ating, și probabil vă veți da acordul asupra informării diagnosticului înainte ca eu să am vreo idee care este acesta. Dar divagăm cu birocrația. Prima dată trebuie să îmi spuneți ce vă supără și să vă lăsați ghidat de întrebările mele în a descrie aceste supărări. Supărare e cel mai simplu cuvânt pe care l-am găsit pentru simptome. Pentru că nu întotdeauna doare ceva. Și vă rog nu veniți doar când doare… Dacă ceva legat de corpul dumneavoastră se schimbă într-un mod pe care nu vi-l puteți explica, ar trebui verificat. Unii oameni observă albirea mâinilor la frig de ani de zile și nu se gândesc să se caute decât când încep durerile, sau când văd că rămân fără răsuflare după un singur etaj urcat.

Buuuun, și când zic ghidat, vă rog să vă lăsați ghidați. Treaba mea este să vă las să vă ziceți oful, să nu vă întrerup când încercați să vă descărcați. Dar dacă încercați să vă amintiți numele doctorului X-ulescu, de la clinica cutărică și începeți să îmi descrieți cum arată… Vă rog eu frumos să vă lăsați ghidat și să vă întoarceți la ce vă supără. E mult mai relevant să îmi spuneți ce simțiți, decât ce s-a întâmplat cu alt doctor. Știu că vi se pare important tot drumul pe care l-ați parcurs până la mine. Sunt și eu pacient uneori și nici eu nu scap de ispita de a spune absolut tot ce s-a întâmplat. Aveți încredere și încercați să vă lăsați ghidat fără supărări.

Apoi urmează interogatoriu medical. Încep să pun diferite întrebări legate sau nu de simptomele relatate. Uneori e derutant și vă pot lăsa impresia căutării unor cai verzi pe pereți:

– Ceeee doamnă? De ce mă întrebați ce lucrez? Vedeți-vă de treabă!

Uite că uneori e relevant. De exemplu expunerea la solvenți industriali poate declanșa uneori o boală autoimună. Sau faptul că vă întreb dacă ați avut vreodată ochi roșu și dureros când dumneavoastră veniți pentru durerea de spate poate suna chiar hilar, dar se asociază în afectările inflamatorii ale coloanei vertebrale. Din nou, aveți încredere și răspundeți cât de bine puteți.

Uneori dacă acuzele sunt multe și vreau să mă asigur că am înțeles tot ce ați vrut să transmiteți, o să fac un rezumat al plângerilor și al semnelor găsite. E momentul în care întreb dacă mai aveți ceva de adăugat.

Și în felul ăsta terminăm povestea și trecem la treabă, adică la examinare. Cu toate că de cele mai multe ori suprapunem cel puțin o parte din interogatoriu peste examinare ca să economisim un pic de timp.

La prima consultație, din nou vorbesc de mine, de specialitatea mea, pentru că lucrurile vor sta diferit la un oftalmolog de exemplu, eu o să vă cer să vă dezbrăcați ”la (sutien și) chiloți”. Eu așa formulez de fiecare dată pentru că mi se pare foarte clar ce cer. Și în fiecare zi mă confrunt cu pacienți care își dau doar haina și bluza jos. Rămân în maieu și pantaloni și se uită la mine expectativ. Repet:

– Vă rog să vă dezbrăcați la (sutien și) chiloți.

(Sună urât chiloți? Nu-mi prea pasă. Să zic slip poate crea așteptări, să zic lenjerie intimă poate nu înțelege bunica de la munte. Eu îmi creez automatismele cele mai relevante. Chilot o să înțeleagă toată lumea)

De obicei înțeleg a doua oară, și poate mai trebuie să precizez doar că în enumerarea mea nu am inclus și șosetele. Și acelea trebuie date jos. Îmi pare rău dacă nu vă simțiți foarte confortabil așa. Încerc întotdeauna să am un ton și o atitudine cât mai potrivită astfel încât să nu creez mari anxietăți. Știu că vă simțiți vulnerabili. Dar așa e corect, și dacă vreți un consult de calitate vă veți conforma. Dacă nu, pentru asta există acordul informat, refuzați consultul și gata. Plecați liniștit. Sau semnați pe proprie răspundere că nu v-ați lăsat examinat, înțelegeți că asta poate duce la erori de diagnostic și tratament. Nu m-am confruntat încă personal cu o astfel de situație, dar eu sincer nu cred că aș fi de acord să stabilesc un diagnostic și un tratament dacă ați refuzat vreo parte din examinare. Dacă ratez diagnosticul unui cancer și vă dau un tratament care îl poate agrava? Eu de ce să îmi asum un asemenea risc legal? Chiar știu de un caz, o bunicuță vine însoțită de fiica care o îngrijea pentru dureri groaznice de spate. Sună simplu. Dar femeia era de la țară și tot zicea că îi e rușine să se dezbrace, ridica doar bluza la spate unde o durea și credea că e de ajuns. La insistența blândă de altfel a doctoriței își face curaj și dă bluza jos. Ca să se observe o tumoră care deja îi consumase jumătate de sân. Fiica a fost mai șocată ca medicul. Vă dați seama că durerea de spate tot de acolo plecase, cine știe de când…

După aceea avem o rutină, care poate să difere un pic de la un medic la altul. Vă pun să mergeți să vă observ pașii. Vă rog să îmi ziceți dacă ceea ce fac vă provoacă vreun disconfort și încep să vă apăs mușchii și să mobilizez diferite articulații, să vă pun să vă aplecați, vă ascult plămânii, apoi vă rog să vă întindeți pe spate pe patul de consultații (vedeți anecdota de mai sus 🙂 ), ascult cordul, palpez abdomenul, mai facem câteva acrobații cu picioarele și terminăm. La carte ar trebui să terminăm cu tușeu rectal orice consultație. Asta pe lângă faptul că teoretic ar trebui să nu aveți nici mai sus menționatele piese de lenjerie intimă pentru că și aici se pot ascunde semne. Dar acest prag încă nu îl depășim, cu încrederea că dacă ați observat ceva în aceste zone private ne veți semnala.

Apoi ați scăpat, vă puteți îmbrăca.

Următoarea parte constă în munca mea de a formula diagnostice și recomandări. Aici voi încerca pe cât posibil să vă explic pe înțelesul dumneavoastră. Unii termeni folosesc când mă adresez unui profesor universitar, alte cuvinte, mai simple și concrete unei mătuși de la munte.

E momentul în care trebuie să puneți întrebări legate de tratament, de ceea ce trebuie să faceți. Știu că din păcate uneori abia acasă ne vine în minte câte o neclaritate. Dar în majoritatea cazurilor citirea scrisorii medicale împreună cu medicul de familie vă va lămuri. Vă rog să citiți scrisoarea medicala. Nu vreau să mă plâng aici de colegii care, probabil din lipsă de timp, scriu doar 3 cuvinte pe ea. Dar chiar și așa, o scrisoare este un document medico-legal. Ce scrie în el e lege. Acolo la recomandări eu chiar îmi bat capul să vă dau sfaturi cât mai comprehensive. La ce folos dacă le aruncați într-un sertar, sau mai rău… La gunoi. Iar vin cu rugăminți, vă rog nu aruncați documentele medicale. Chiar dacă au trecut 15 ani. Se prea poate să fie încă relevante. Și în altă parte nu găsim o dovadă a ceea ce a fost.

Cam în asta constă prima consultație. Întrebări? Vă aștept în secțiunea de comentarii.